Modulul de pontaj Papervee este modulul prin care angajații companiei își pot înregistra timpul efectiv de lucru și de pauză. Acest modul este interconectat cu condica de prezență digitală, aceasta fiind generată din datele înregistrate în modulul de pontaj, concedii și evenimente.
Modulul de pontaj are diverse setări prin care poți personaliza experiența utilizatorilor. Pentru a modifica setările navighează pe pagina ”Setări” prin meniul din stânga, selectează ”Papervee Apps” prin meniul de sus și selectează categoria ”Pontaj” din stânga.
Citește despre fiecare setare și efectele acestora mai jos.
Pontaj prin Papervee Hub
Papervee Hub este modulul Papervee care permite utilizarea diferitelor tipuri de dispozitive de pontaj pentru înregistrarea timpului de lucru, trimiterea de diverse cereri și verificarea profilului de bază a utilizatorului.
Există două tipuri de echipament Papervee Hub:
Modulul Papervee Hub are diverse setări prin care poți personaliza experiența utilizatorilor.
Activând această setare vei restricționa pontajul angajaților la dispozitivele de pontaj Papervee Hub și Papervee Virtual Hub. Concomitent, poți activa și pontajul prin cod QR. Pontajul simplu prin aplicația mobilă sau platforma web nu vor mai fi disponibile.
Echipamentele Papervee Hub și Papervee Virtual Hub nu vor înregistra pontaj fără activarea acestei setări.
Pontaj prin cod QR
Atenție! Această setare obligă utilizatorii să folosească aplicația mobilă Papervee pentru pontare.
Această setare oferă un mod mai controlat de pontare și depontare pentru utilizatorii spațiului de lucru. Odată activată, utilizatorii se vor putea ponta doar folosind aplicația mobilă și scanând un cod QR unic generat de către platforma Papervee. Pentru a activa setarea acționează bifa din rubrica setării, introdu o parolă sigură și apasă pe butonul ”setează parola”.
Codul QR este generat pe o pagină web unică. Codul expiră și se regenerează în fiecare 10 secunde pentru a limita posibilitatea de distribuire a acestuia. Dacă setarea este activă poți deschide pagina apăsând pe link-ul text ”Deschide pagina cod QR”. Pagina se protejează prin parola setată la activarea setării, pentru a limita accesul. Este indicată afișarea paginii cu codul QR pe un dispozitiv cu acces la internet la intrarea în incinta locului de muncă sau într-un spațiu accesibil de către toți angajații companiei.
Angajații cu cerere aprobată de telemuncă se vor putea ponta și cu alte metode de pontaj, chiar dacă pontarea prin cod QR este activă.
Intervale Orare
Dacă dorești să urmărești anumite intervale orare specifice în mod separat, prin această setare poți să faci acest lucru. Interavalele orare create prin setare vor apărea în condica de prezență ca și coloane separate. Aceste intervale se pot crea, activa, dezactiva și șterge la nevoie. Sunt calculate în timp real și folosind și informația din trecut.
Pentru a crea un interval nou, apasă butonul de ”Gestioneză”. Ulterior apasă butonul de ”Adaugă interval orar”. În căsuța de dialog apărută, introdu un nume pentru intervalul orar. Acest nume va apărea ca și cap de coloană în condica de prezență. Introdu ora de început și de sfârșit și selectează zilele săptămânii pentru care dorești să faci urmărirea.
Un exemplu ar fi dacă am dori să urmărim numărul de ore lucrate pe weekend (Sâmbătă și Duminica). Am crea un interval denumit ”Weekend”, am seta orele de la 00:00:00 până la 23:59:59 și am selecta zilele de Sâmbăta și Duminica. Astfel în condica de prezență am vedea orice minut sau oră lucrată în zilele de Sâmbătă și Duminică sub coloana ”Weekend”.
Zone GPS de pontaj
Această setare presupune o limitare a pontajului prin geolocație, care odată activată, îți oferă posibiliatea de a crea zone în care utilizatorii își pot ponta timpul prin aplicația mobilă Papervee.
Pentru a seta o zonă de pontaj apasă butonul "Gestionează" iar mai apoi "Adaugă zonă". Mai departe vei putea seta geolocația ca și Rază sau ca și Perimetru.
Apasă "Rază", caută adresa pentru care vrei să setezi limitarea de geolocație, denumește zona, definește o rază intre 1 si 150m, iar mai apoi salvează zona.
Apasă "Perimetru", caută adresa pentru care vrei să setezi limitarea de geolocație, denumește zona, desenează pe hartă perimetrul dând click pe colțurile perimetrului dorit, apasă "Validare perimetru" și mai apoi salvează zona.
Pentru a activa zonele de pontaj create, accesează secțiunea "Setări" din meniul din stânga, apasă "Setări organizație" din meniul de sus și din secțiunea Pontaj derulează în jos până la "Metode de pontaj". Activează colectarea geolocației utilizatorului, iar mai apoi limitarea pontajului prin geolocație, vezi lista cu zonele de pontaj și activează zonele dorite. Închide această interfața, derulează in sus și in colțul din dreapta apasă "Salvează modificările".
Banca de ore
Prin activarea acestei setări, se vor cumula timpii suplimentari și deficitari ai utilizatorului într-o bancă de ore. În momentul în care angajații strâng suficient timp de surplus, vor avea posibilitatea de a depune învoiri bazate pe acești timpi.
Apasă aici pentru a citi mai multe despre banca de ore.